Showing posts with label memory. Show all posts
Showing posts with label memory. Show all posts
Monday, November 15, 2010
Unghii
După-amiezele scormoneam cu unghiile vopseaua plesnită, până la tencuială.
Din coconul meu de pături chinezeşti întindeam arătătorul
zgâriam
şi aşteptam să cresc
dezamăgit.
Îi şopteam unei fete imaginate sunetele pe care mi-aş fi dorit să le aud -
ea credea că mă rog înainte de culcare.
(Pata de apă sfinţită de pe frunte o simţeam, răcoroasă, toată ziua)
Dalele încinse din curte îmi ardeau tălpile,
mirosea a lemn uscat şi a fier;
Zdrobeam păpădii în eprubete şi împrumutam amintiri
pe care nu le-a, dat înapoi nici până azi.
În firida mea scurmată cu unghiile sunt toate arsurile, cuiele, păpădiile şi vocile.
Aici, afară, sunt toate lucrurile de care n-am nevoie.
Subscribe to:
Posts (Atom)