Whatever future's left over

Philip Glass: Cello Concerto - 1st Movement
Asculta mai multe audio diverse

Imaginează-ţi mintea ca un hotel. În fiecare cameră stă câte un individ (sau un cuplu), fiecare încercând să-şi personalizeze camera cât mai bine.

Fiecare îşi umple camera cu amprente, ca şi cum atingereile suprafeţelor s-ar aduna, ar îngroşa stratul de piele şi de grăsime lăsat în urmă de degete, până când, după sute şi sute de ani de atins, individul s-ar putea resorbi în obiecte.

Unii desenează figurine sau cuvinte cu vârfurile degetelor pe ferestre.

Cei care nu au ferestre îşi ascultă muzica, lasând-o să se absoarbă în pereţi, să circule seismic prin toată clădirea.

Cuplurile se împreunează în fiecare cotlon al camerelor lor şi-apoi cheamă personalul hotelier să cureţe. Se văd din când în când băieţi îmbrăcaţi frumos, cu câte o găletuşă şi un mop într-o mână şi câte-o lampă cu ultraviolete în cealaltă. Ultravioletele fac totul să strălucească înainte de curăţenie. Soarele face totul să strălucească după curăţenie. Simplu.

Undeva în subsol stă un om care miroase a cremă epilatoare. Este neted şi alb, îi place lumina electrică şi plasticul. Face baie câte zece minute pe zi. Umblă numai în papuci de catifea şi are tălpile moi şi albe. Părul lui nu apucă niciodată să crească. Ca angajat al hotelului, el clasifică sunetele, mirosurile, lucirile ultraviolete cu gustul lor astringent şi desenele şi cuvintele de pe ferestre.

Pe coperta dosarului lui scrie "Whatever future's left over, store in here".